Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a mers în această duminică la Rezina și localitățile Ignăței și Echimăuți, informează PROVINCIAL.
Igor Grosu continuă vizitele în cadrul campaniei PAS la Raport.
„Le-am vorbit cetățenilor despre progresele importante pe care le facem pentru a curăța justiția și a construi, treptat, un sistem în care corupția, finanțarea ilegală a partidelor, traficul de influență să fie pedepsite și nu mușamalizate.
Am comunicat despre primul nostru mare program de infrastructură, Satul European, prin care peste jumătate din localitățile din toată țara vor începe să construiască apeducte, să renoveze școli și spitale, să termoizoleze clădiri și să instaleze iluminat stradal. Este un program care va crea sute de locuri de muncă și va aduce un suflu nou în satele noastre.
Am văzut cetățeni îngrijorați de iarna care ne așteaptă și pe bună dreptate. Trecem printr-un an greu, cu prețuri galopante la energie și produse alimentare. Pentru aceasta am creat Fondul de vulnerabilitate energetică, prin care vom compensa mai mult și mai țintit facturile în această iarnă. De asemenea, extindem măsurile de suport pentru tinerele familii, creștem, începând cu luna octombrie, ajutorul social pentru familiile cu copii și implementăm un program de asigurare a populației cu lemne”, spune Igor Grosu.
În aceste săptămâni, PAS își propune să ajungă în cât mai multe sate și orașe din Moldova, să comunice cu cetățenii, să raporteze activitatea pe un an, dar și să documenteze situația din teritoriu pentru a veni cu soluții cât mai precise pentru problemele cu care se confruntă țara în acest an dificil.