La 15 iulie curent, Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu a efectuat o vizită de lucru la ocolul silvic Ciorești, Î.S. ”Întreprinderea pentru Silvicultură Nisporeni-Silva” și la ocolul silvic Valea Mare, Întreprinderea pentru silvicultură “Silva-Centru” Ungheni. Aceasta face parte din seria de acțiuni întreprinse în vederea realizării unui schimb de păreri vis-a-vis de necesitatea desfășurării unei reformare structurale a sectorului forestier, reieşind din noile realităţi social-economice, obiective strategice şi în concordanţă cu schimbările care au loc în întreaga economie naţională.
Sivilcultorii au venit cu propunerea ca în cel mai scurt timp posibil să fie elaborat și implementat un nou program de remunerarea a lucrătorilor sezonieri sau zilieri. Lipsa acestora dar și utilajul învechit fizic și moral se răsfrânge în mod direct asupra volumului dar și a calității lucrărilor efectuate. Potrivit lor, întreprinderile silvice dispun de potențialul necesar de cadre calificate, dar în mod special, la anumite lucrări sezoniere sunt nevoiți să angajeze și persoane din afara sistemului. Prin majorarea salariului, pentru această categorie se urmărește atragerea persoanele care pot participa la diverse lucrări în silvicultură. Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu a vorbit și despre Programul Național de Împădurire și Reîmpădurire ce prevede plantarea în următorii 10 ani, cu vegetaţie forestieră a circa 100 000 de hectare.
”Armonizarea funcțiilor pădurii cu cerințele prezente și viitoare ale societății, prin promovarea unui management forestier eficient bazat pe gestionarea sustenabilă a pădurii și a altor terenuri cu vegetație forestieră și prin creșterea aportului sectorului la dezvoltarea rurala si ameliorarea condițiilor de trai a populației. În același context dimensiunea cinegetică este una dintre preocupările noastre de bază, cu accente pe protecţia, folosirea raţională şi reproducerea fondului cinegetic de stat„ a menționat Iuliana Cantaragiu.
În cadrul întrevederii, au fost discutate și acțiunile ce urmează a fi întreprinse de către Agenția ”Moldsilva” în colaborare cu reprezentanții administrațiilor publice locale în vederea asigurării cu lemn de foc a populației din mediul rural. Ministerul Mediului prin inițiativa dată, vrea să planifice tăierile necesare pentru sezonul de încălzire și să evite tăierile ilicite de masă lemnoasă. Potrivit datelor oficiale prețul pentru un metru ster de lemn pentru foc procurat de la ocoalele silvice, nu s-a modificat considerabil. Acesta diferă deja, dacă sunt solicitate servicii de încărcare și transportare unor terțe părți. În același timp, masa lemnoasă trebuie să fie folosită rațional, ca să asigure necesarul de lemn pentru întreaga populație. Pentru a nu crea haos, prioritate la procurare, li se va acorda instituțiilor de menire social, familiilor social-vulnerabile, persoanelor cu nevoi speciale și bătrânilor.
Până la moment, Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu a întreprins vizite de lucru la ocoalele silvice Bălți, Strășeni și Călărași.