În raionul Strășeni există tradiții șahiste și mai multe persoane care practică jocul de șah, începând de la copiii de vârstă preșcolară până la pensionari.
Astfel, Direcția generală educație, în baza Acordului de parteneriat semnat cu Academia Națională de Șah din Moldova, lansează Proiectul ”Centre comunitare de șah în raionul Strășeni” în cadrul instituțiilor preuniversitare din raion.
“Scopul nostru este să ajutăm câți mai mulți copii să își valorifice potențialul cognitiv și intelectual.
Academia activează în baza de sisteme educaționale aprobate, are formați pedagogi dedicați, care vor instrui copii din raionul nostru.
Punem temelia unei generații inteligente, prospere și puternice prin predarea jocului de șah”, spune Consiliul raional Strășeni.
Cristina Pendea