Din 30 iunie 2022, Universitatea de Stat din Moldova este UNICA instituție de învățământ superior din Moldova membră a rețelei universitare UNICA, informează PROVINCIAL.
“Asambleea Generală a UNICA a aprobat unanim candidatura USM pentru a deveni membru cu drepturi depline al acestei importante și prestigioase organizații”, se arată în comunicatul USM.
Astfel, USM devine partener egal al marilor centre universitare ale capitalelor europene, obținând dreptul de voce la masa de discuții, în care participă deopotrivă Imperial Coledge din Londra, Universitatea din București, Universitatea din Viena, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea din Amsterdam, Freie Universität Berlin, Universitatea din Helsinki, Universitatea Sapienza etc.
De asemenea, potrivit universității, evenimentul este cu atât mai semnificativ pentru USM și Republica Moldova cu cât tot la 30 iunie s-a aprobat Documentul de misiune și viziune a UNICA, ce se angajează să acționeze ca un catalizator pentru dezvoltarea, integrarea și cooperarea universităților membre din toată Europa.
Notă: UNICA este o Rețea instituțională de Universități din Capitalele Europei. A fost fondată în anul 1990, iar în prezent este alcătuită din 51 de universități din 37 de capitale ale Europei, combinând peste 180.000 de personal universitar și 2.000.000 de studenți.