Un sistem fotovoltaic cu puterea de 84 kW va fi instalat și pus în funcțiune la IMSP „Spitalul Raional Sîngerei”. Capacitatea generată de panourile solare va fi suficientă pentru a asigura aproape integral autonomia instituției medicale în utilizarea energiei electrice, informează PROVINCIAL.
Astfel, potrivit unui comunicat, un acord de colaborare în acest sens a fost semnat recent între AO Green City Lab Moldova și Consiliul Raionului Sîngerei.
Proiectul „Generarea distribuită a energiei electrice regenerabile” este implementat de AO Green City Lab Moldova cu susținerea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova (PNUD Moldova) și finanțat de Fondul Global de Mediu (GEF). Scopul acestuia este de a spori securitatea energetică și a atinge țintele privind reducerea emisiilor în sectorul energetic.
Investițiile totale ale proiectului sunt de 69.572.73 USD, banii vor fi recuperați din economiile făcute la facturile pentru energia electrică în următorii șase ani.