Ministrul în exercițiu al Culturii Monica Babuc a avut ieri, 23 iunie curent, o întrevedere cu E.S. Rimantas Latakas, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Lituania în Republica Moldova. Subiectul principal al discuțiilor a vizat dezvoltarea relațiilor de colaborare între aceste două state pe diferite paliere ale domeniului culturii.
În debutul întrevederii Monica Babuc a apreciat înalt colaborarea până în prezent, remarcând importanța extinderii cooperării în aprofundarea relaţiilor culturale moldo-lituaniene care este un factor important în procesul de integrare europeană a țării noastre. În context, oficialul a solicitat susținerea dosarelor pentru nominalizare în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. De asemenea, a fost solicitat sprijinul pentru dezvoltarea domeniului cinematografiei și efectuarea vizitelor de studiu privind managementul instituțiilor culturale. Ministrul în exercițiu al Culturii a menționat necesitatea cunoașterii reciproce a actorilor culturali pentru crearea parteneriatelor și participarea în cadrul Programului UE “Europa Creativă”, la care Republica Moldova a aderat recent.
La rândul său, E.S. Rimantas Latakas şi-a arătat deschiderea pentru facilitarea contactelor între organizaţiile culturale din Moldova şi cele din Lituania. Ambasadorul lituanian a vorbit despre posibilitatea participării actorilor culturali din Lituania la festivalurile internaționale și evenimentele culturale din Republica Moldova. Totodată, demnitarul a manifestat un interes pentru cooperarea în domeniul biblioteconomiei, referindu-se mai cu seamă la colaborarea cu bubliotecile locale.
Părțile și-au manifestat interesul de a promova artiștii și colectivele artistice și a aduce cele mai notorii nume în fața publicului admirator. Pe durata discuțiilor, a fost accentuată importanța acordării atenției sporite domeniului culturii, care ar putea deveni o forță economică în stat, industriile culturale meritând a fi dezvoltate nu numai din punct de vedere spiritual, dar și economic.
Elena Ivanov