IMSP Spitalul Raional Cimișlia, în persoana dlui Vitalii Gorodnițchi a organizat și a desfășurat o ședință de lucru cu privire la situația epidemiologică a tuberculozei.
Astfel, în cadrul ședinței au fost discutate măsurile care urmează a fi implementate pentru prevenirea și controlul infecției cu tuberculoză.
“S-a stabilit fortificarea investigațiilor grupelor de risc la tuberculoză și investigația lucrătorilor care activează la stâni, promovarea și încurajarea imunizării împotriva tuberculozei, examinarea medicală a populației la angajare și periodică, precum și conlucrarea instituțiilor medico – sanitare, sectoarelor de poliție și primăriilor.
Având în vedere riscul de infectarea a cetățenilor cu unele afecțiuni contagioase pe teritoriul raionului Cimișlia, de asemenea, pe ordinea de zi au fost incluse alte subiecte importante: îmbunătățirea calității apei, meniurile din instituțiile preșcolare, boli diareice acute, cazuri de infecții sexual transmisibile, rabie, scabie, scarlatină, depistate în rândurile populației rurale.
Pentru asigurarea sănătății publice îndemnăm persoanele care prezintă risc de infectare cu tuberculoză să se adreseze medicului de familie pentru o examinare medicală, aceștia vor beneficia gratis de serviciile medicale”, spune Consiliul raional Cimișlia.
La ședință au participat APL de nivelul I, șeful Centrului de Sănătate Publică Hîncești, Filiala Cimișlia, șefii centrelor medicale din raion, reprezentanții sectoarelor de poliție din localități, reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.