Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada 2-5 iunie 2022, în orașul Buzău, România se va desfășura Festivalul ,,Zilele municipiului Chișinău în județul Buzău”, ediția a II-a.
Timp de patru zile, APL Chișinău va prezenta în municipiul Buzău cultura, tradițiile și obiceiurile noastre, în cadrul dublei sărbători „Buzău Fest” și ,,Zilele Chișinăului la Buzău”. Evenimentul are drept scop susținerea culturii şi a valorilor naţionale, prin promovarea patrimoniului cultural imaterial și a imaginii capitalei Republicii Moldova.
La Festival vor participa grupuri de profesioniști din domeniul culturii și artelor: muzicieni, scriitori, artiști plastici, meșteri populari – creatori și promotori de valori și tradiții autohtone.
Programul acțiunilor din cadrul Festivalului ,,Buzău Fest” şi „Zilele Chişinăului la Buzău”, ediția a II-a:
2 iunie 2022
– Deschiderea oficială a Festivalului ,,Buzău Fest” şi ,,Zilele Chişinăului la Buzău”.
– Mesaj de salut al organizatorilor.
– Concert de muzică academică și pop cu Orchestra municipală de cameră „CAMERATA CHIŞINĂU”, conducător artistic Mihai AMIHALACHIOAIE, Maestru în Artă şi Trupa ,,BRIO SONORES”.
Evenimentul se va desfăşura în Sala Mare a Consiliului Județean Buzău.
3 iunie 2022
– Lansarea vol.1 ,,Chişinăul de altădată” din cadrul proiectului ,,Chişinăul istoric”, autori: Andrei EȘANU, istoric român, profesor cercetător, membru titular al AȘM și membru de onoare al Academiei Române: Valentina EȘANU, istoric român. Coordonatorii proiectului sunt Alexandru CORDUNEANU, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, reprezentant al Grupului Civic pentru Patrimoniu Cultural; Sergiu Mustață, istoric și decan al Facultăţii de Istorie şi Geografie al UPS ,,Ion Creangă”, reprezentant al Asociației Tinerilor Istorici din Moldova.
Evenimentul se va desfăşura la Biblioteca Județeană Buzău.
– Târgul meşterilor populari, locaţie: Sărata – Monteoru
– Vernisarea expoziţiei de artă plastică – pictor Igor SVERNEI, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova, locaţie: Galeriile de Artă Buzău, etaj 1;
– Vernisarea expoziției cămășii basarabene, autor: Olesea ENACHI, artist plastic, membru al UAP din Moldova, locaţie: Galeriile de Artă Buzău, etaj 2;
4 iunie 2022
– Târgul meşterilor populari, locație: Sărata-Monteoru
– Parada de Port popular, locație: Pare Sărata-Monteoru
Program de concert:
- Orchestra municipală de muzică populară ,,FRAȚII ADVAHOV”, conducător artistic Vitalie ADVAHOV, dirijor: Vasile ADVAHOV. Solişti: Zinaida JULEA, Valentina VOLONTIR, Ioana CĂPRARU, Gabriel NEBUNU.
- Formația ,,ZDOB și ZDUB”, locație: Sărata-Monteoru.