Elevii clasei a VIII-a de la Liceul Teoretic Trebisăuți, raionul Briceni, au desfășurat recent o activitate extracurriculară cu genericul „Apa – miracolul vieții”. Evenimentul a fost organizat în cadrul „Planificare SMART în domeniul managementului apelor”, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, prin intermediul Fondului de Inovare pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă din Moldova și susținut de Guvernul Germaniei, informează PROVINCIAL.
Elevii au prezentat informații utile și curiozități despre apă, contribuind astfel la creșterea gradului de conștientizare a comunității în privința consumului durabil de apă. La activitate au mai participat specialiști ADR Nord și reprezentanți ai Consiliului Raional Briceni.
Victoria Zabolotnîi, manager de proiect la ADR Nord, a apreciat mesajul elevilor despre apa pe care o consumăm, întrucât, prin intermediul tinerilor, mesajul despre protecția surselor de apă va ajunge și în comunitate. „Prin intermediul elevilor, comunitatea a fost sensibilizată în spiritul utilizării raționale a resurselor acvatice și a reducerii poluării apei. Sănătatea noastră depinde în mare măsură de calitatea apei pe care o consumăm. Împreună putem îndeplini eficient obiectivele pe care ni le-am propus”, a menționat reprezentanta ADR Nord.
La finalul activității extracurriculare, elevii și cadrele didactice care au organizat măsura educativă și de sensibilizare au vizionat materialul video „Apa – sursă de viață, problemă de actualitate”, elaborat recent de ADR Nord în cadrul aceluiași proiect de planificare în domeniul managementului apelor.
La luna martie curent, șase instituții de învățământ din raionul Briceni, printre care și Liceul Teoretic Trebisăuți, au primit în cadrul proiectului echipamente de filtrare a apei și încălzitoarelor de apă electrice instant. De asemenea, o hartă digitală a raionului Briceni a fost creată, anul trecut, în sectorul Alimentare cu apă și canalizare.
Proiectul „Planificare SMART în domeniul managementului apelor” este implementat de ADR Nord prin intermediul Fondului de Inovare pentru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă din Moldova (SDG Innovation Fund Moldova), în cadrul proiectului „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Agendei 2030″, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).