Un drum de ocolire în afara oraşului Rezina și satului Ciorna, pe care va fi redirecţionat traficul de camioane grele, va fi construit până în 2017. Eforturile Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor pentru construcţia acestui drum vor fi susţinute de Uzina „Lafarge Ciment” din Rezina.
Un contract de sponsorizare în acest sens a fost semnat astăzi, 19 iunie 2015, de către conducerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi cea a producătorului de ciment „Lafarge Ciment”.
Potrivit înţelegerii, în următorii doi ani urmează să fie reabilitat un drum mai vechi de la uzină pe lângă s. Păpăuţi, cu ieşirea la traseul Rezina-Şoldăneşti în preajma satului Ţareuca. Construcția drumului este estimată la cca 70 milioane de lei, finanţarea urmând să fie asigurată de către Minister. Compania producătoare de ciment, care va fi principalul beneficiar al drumului, va contribui la aceste lucrări cu 8,5 mii tone de ciment, lot estimat la cca 12 milioane de lei.
„De foarte mulţi ani, oamenii din oraşul Rezina, dar în special din satul Ciorna, aşteaptă rezolvarea acestei probleme. Acum, le oferim locuitorilor o soluţie reală, care am încredere că îşi va găsi implementarea cât mai rapid. Reparat conform tehnologiilor şi standardelor moderne, drumul de ocolire va fi mai convenabil şi pentru investitor, fiindcă este mai scurt şi nu trece prin localităţi”, a spus viceministrul Transporturilor Anatol Usatîi după semnarea contractului.
“Sunt foarte încântat de faptul, că materialele şi soluţiile inovative “Lafarge” vor sta la baza noului drum de acces, proiectat de autorităţi pentru a ocoli localităţile Rezina şi Ciorna. Această sponsorizare este continuarea dedicaţiei “Lafarge Moldova” pentru a face afaceri calitative şi durabile, pentru a servi comunităţilor din jurul uzinei şi pentru a păstra securitatea ca cea mai importantă prioritate”, a declarat la rândul său Nicolas Valdinoci, director general „Lafarge Ciment”.
O noutate foarte buna. Oamenii din teritoriu au nevoie de drumuri bune. Cei de la transporturi, in frunte cu Botnari, au spus ca pe durata intregului an vor fi reabilitate peste 700 km de drumuri nationale si locale.