Doi bărbați cu vârstele de 39 și 40 de ani au fost salvați de pompieri, după ce au rămas prinși sub un mal de pământ. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de 17 mai pe un șantier de pe strada Tighina nr. 8 din orașul Sângera, municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:47.
Potrivit primelor informații bărbații efectuau săpături a unui tranșeu pentru canalizare. La un moment dat pământul a acoperit cei doi muncitor, fără de a reuși să iasă la suprafață. La fața locului au intervenit 4 echipe de intervenție.
Pompierii au efectuat lucrări de deblocare a celor doi bărbați, reușind să-i recupereze în viață și fără traumatisme.
Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 45 situații de risc.