Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, a vizitat satul Kiriet-Lunga, raionul Ceadîr-Lunga, unde a participat la festivitățile dedicate Zilei scrisului găgăuz. De altfel, Kiriet-Lunga a sărbătorit 100 de ani de la nașterea unui nativ din sat Dionis Tanasoglu – poet, scriitor și dramaturg. La gimnaziul Kiriet-Lunga a fost dezvelită o placă memorială în cinstea lui Dionis Tanasoglu, informează PROVINCIAL.
Colectivul de profesori și elevi ai gimnaziului a pregătit un spectacol muzical – literar bazat pe opera lui Dionis Tanasoglu.
“Noi, găgăuzii, suntem mândri de așa oameni ca Dionis Tanasoglu. Mulțumită lor, înțelegem că există întotdeauna și peste tot un loc pentru un bun exemplu în viață. Un exemplu de slujire oamenilor. Un exemplu de slujire întru dezvoltarea culturii noastre. Un exemplu de atitudine responsabilă față de viitorul poporului nostru. Moștenirea Domnului Tanasoglu are două componente importante: o valoare culturală uriașă și un exemplu excelent de slujire onestă pentru societate. De fiecare dată când ne amintim de Dionis Tanasoglu, fiecare dintre noi trebuie să-și evalueze obiectiv acțiunile și impactul lor asupra consolidării unității poporului nostru. Dacă ne vom învăța să ne evaluăm în mod obiectiv și sincer să ne slujim poporul, vom dovedi că respectăm și apreciem cu adevărat moștenirea lui Dionys Tanasoglu. Mulțumim colectivului profesoral și elevilor gimnaziului pentru eforturile depuse întru păstrarea moștenirii Domnului Tanasoglu. Sunt sigură că copiii noștri, în mare parte datorită eforturilor profesorilor noștri, vor fi mai buni decât noi și vor putea face mai mult decât am putut face noi. Aceasta înseamnă că limba găgăuză și cultura găgăuză vor continua să trăiască”, a menționat Irina Vlah.
Comitetul Executiv al Găgăuziei a declarat anul 2022 lui Dionis Tanasoglu. Scriitorul a fost Rectorul Universității de Stat din Comrat și a scris primul roman în limba găgăuză. Dionis Tanasoglu a fost decorat cu titlul de Cetățean de Onoare al Găgăuziei.
Cristina Pendea