În ajunul sărbătorilor Pascale Inspecția pentru Protecția Mediului Ștefan Vodă, în comun cu Direcția Regională Est a Poliției de Frontieră, au efectuat razii pe segmentul de frontieră a râului Nistru, în sectoarele Crocmaz Olănești, informează PROVINCIAL.
Astfel, au fost patrulate sectoarele Răscăieți – Crocmaz, în urma raziei s-a întocmit un proces-verbal În baza art. 114 alin. (1 ) Cod Contravențional.
“Patru tineri cu vârste cuprinse între 21 și 35 de ani, au fost prinși la pescuit ilegal în râul Nistru, de către angajații Poliției de Frontieră și inspectorii de mediu.
Pe lângă faptul că au încălcat regimul zonei de frontieră, aceștia au ignorant restricțiile de pescuit în perioada de prohibiție. De la ei au fost ridicate un cerc de pescuit și 42 kilograme de pește de diferite specii, (200 caras, 55 plătică și 2 crapi)”, spune IPM Ștefan Vodă.
În baza art. 114 alin.( 2 ) Cod Contravențional, au fost întocmite 4 procese-verbale, cu aplicarea sancțiunilor a câte 500 lei fiecare.
Prejudiciu cauzat mediului constituie 14350 lei, care urmează a fi achitat de către făptași.
Conform prevederilor legale, persoanele riscă sancțiuni contravenționale atât pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, cât și pentru pescuitul ilegal.
Astfel, persoanele care încalcă prevederile, riscă sancțiuni contravențională sau chiar penale.