
La 11 iunie, curent, poliţiştii de patrulare au fost alertaţi, după ce de pe o stradă din mun. Chişinău a fost sustras un automobil de model BMW, de culoare neagră.
În aproximativ două ore, inspectorii de patrulare ai Regimentului Nord al INP au depistat respectivul autovehicul pe o stradă din mun. Bălţi.
Astfel, în urma investigațiilor efectuate, oamenii legii au stabilit că la volanul automobilului, se afla un tânăr cu vârsta de 27 de ani, originar din Bălţi. Autoturismul a fost ridicat, iar conducătorul auto urmează a fi audiat de polițiști pentru a stabili toate circumstanţele producerii incidentului.
Totodată, în noaptea de 11 spre 12 iunie, în jurul orei 02:30, un echipaj mixt de patrulare a observat un automobil de model “Ford” care staţiona pe o stradă din sectorul Ciocana al capitalei. În preajma acestui autovehicul un tînăr de 21 de ani manifesta un comportament suspect. Tînărul nu a putut explica forțelor de ordine prezența sa în preajma automobilului care nu-i aparține.
Urmare a acțiunilor de patrulare, oamenii legii au depistat pe o stradă adiacentă un automobil de model Vaz 2105 cu geamul spart, de la care lipseau două anvelope şi casetofonul.
În scurt timp, polițiștii au depistat alți doi tineri cu vârstele cuprinse între 19 şi 29 de ani, care aveau la ei toate accesoriile dispărute din maşină.
Forțele de ordine au stabilit că suspecții sunt originari din satul Cioara, raionul Hânceşti. Aceștia au fost escortaţi la Inspectoratul de Poliţie al sectorului Ciocana, pentru stabilirea tuturorr circumstanţelor.
Proprietarul maşinii a aflat de la poliţişti că automobilul i-a fost deposedat de accesorii, iar cei trei urmează sa fie pedepsiţi conform legii.
Diana Munteanu