La 11 iunie curent, angajații Serviciului Investigare a Fraudelor Economice din cadrul Inspectoratului de poliție Ungheni, în urma unor măsuri de investigație întreprinse, în flagrant au depistat 1,65 tone de motorină comercializată ilegal. Valoarea de piață a mărfii confiscate constituie circa 24 000 lei.
Combustibilul a fost depistat într-o gospodărie din satul Semeni, raionul Ungheni, care aparține unui bărbat în vârstă de 36 ani. Proprietarul nu a putut prezenta fortelor de ordine actele ce ar confirma proveniența motorinei.
În acest caz a fost întocmit un proces verbal în baza art. 277 al. (1) lit. a) Cod Contravențional al Republicii Moldova ”Comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere nemijlocit din autocisterne, din canistre sau din alt ambalaj, precum şi comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale în alte locuri decît staţiile de alimentare autorizate”.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă de la 2 000 la 3 000 de lei.
Dina Roşca