Angajații de la Secția de Amenajare Soroca, muncesc, zilnic, la salubrizarea urbei. După ce au făcut curățenie în mai multe sectoare ale urbei, acum se muncește, intens, la văruitul bordurilor și copacilor de pe marginea drumurilor.
“O bună parte din străzile orașului deja arată mai deosebit. Primăria intenționează ca până la sărbătorile pascale lucrările să fie finisate, dar amintim că una din cele mai mari probleme cu care se confruntă Secția de Amenajare este lipsa brațelor de muncă. Puținii lucrători, care au mai rămas, cu greu fac față volumului mare de lucru, de asta autoritățile locale, și în special primarul Lilia Pilipețchi, îndeamnă sorocenii să se implice în salubrizarea orașului. Soroca este casa noastră și ar fi bine ca fiecare să contribuie ca orașul să arate bine și frumos, să nu fim indiferenți și de fiecare dată doar să criticăm muncă altora”, se arată în mesajul Primăriei.
Cristina Pendea