Curățenia de primăvară și cea de dinainte de Paște este în toi, la Orhei. Mai multe artere principale din municipiu, inclusiv trotuarele, după ce au fost măturate, sunt spălate cu apă și șampon special. Ulterior, este aplicat marcajul rutier. Aceasta este o tradiție instituită la inițiativa liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor.
Oamenii spun că sunt mândri că locuiesc într-un oraș curat și amenajat.
„E curat, e frumos. Primarul nostru este gospodar. Pantofii mei tot albi au rămas, după ce am mers prin oraș”, a spus o locuitoare a orașului Orhei.
„Orașul nostru este foarte frumos și curat, datorită lui Ilan Șor. Nu cred că în alte localități e atât de curat cum e la noi”, a spus un bărbat.
„E frumos, e bine, important e ca această curățenie să fie păstrată, inclusiv de unii tineri care aruncă gunoiul la întâmplare”, a afirmat o femeie din Orhei.
Potrivit inginerului-șef al Întreprinderii Municipale Servicii Comunal-Locative Orhei, Nicanor Pulbere, până la Paște, toate lucrările de curățare și amenajare a drumurilor vor fi gata.
„Pentru spălarea străzilor, se folosește șampon special, cu ajutorul căruia se dizolvă toată murdăria de pe carosabil și de pe borduri. Cantitatea de apă necesară se stabilește în funcție de mărimea străzii. De obicei, sunt necesare 10-20 de tone de apă și 50 de kilograme de șampon. În ceea ce privește lucrările de aplicare a marcajului rutier, la acestea sunt implicate 15 persoane și cinci autospeciale”, a precizat Nicanor Pulbere.
Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, susține că spălarea străzilor din Orhei a devenit o tradiție.
„An de an, în mod tradițional, înainte de sărbătorile pascale, spălăm străzile din municipiul Orhei, cu detergenți speciali. În fiecare primăvară, este necesar de îndepărtat sarea folosită ca material antiderapant în timpul iernii. După spălarea străzilor, este aplicat marcajul. Trecerile de pietoni rămân în culorile roșu și alb, iar marcajul de culoare galbenă este destinat transportului public”, a afirmat edilul Pavel Verejanu.
La rândul său, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat că un oraș curat oaspeți așteaptă.
„Înainte de Paște, ca orice gospodar care își face ordine în casă și în curte, administratorii raionului și municipiului Orhei respectă tradiția de a spăla străzile și de a aplica marcajul rutier. Ne pregătim atât pentru sărbătorile pascale, cât și pentru întâmpinarea turiștilor, care vor să viziteze Orheiul. Îi așteptăm în număr cât mai mare”, a declarat Dinu Țurcanu.
Tradiția de spălare a străzilor din Orhei cu șampon a fost instituită în 2018, la inițiativa fostului primar, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, ceea ce a fost o premieră pentru Republica Moldova.
Sâmbăta trecută, mii de locuitori ai orașului și raionului Orhei, dar și ai capitalei au pornit o nouă acțiune de salubrizare de amploare. Astfel de acțiuni se desfășoară cu regularitate, începând cu anul 2015, de când Ilan Șor a venit la conducerea Orheiului.