Guvernul a aprobat modificarea şi completarea Fondului Rutier pe anul 2015, prin care se continuă Programul de reparaţii a drumurilor din intravilanul localităţilor.
Anexa nr. 2 la Fondul Rutier prevede, în particular, alocarea autorităţilor publice locale din Fondul Rutier a 452 milioane de lei, destinate lucrărilor de reparaţie a drumurilor de acces la instituţiile de menire socială din sate şi oraşe.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a menţionat în şedinţă că programul iniţiat în premieră anul trecut, când au fost reparate aproape 760 km de drumuri şi străzi, a avut un impact social puternic, din care motiv s-a decis continuarea acestuia.
„ După consultările cu administraţiile publice locale, a fost elaborată lista cu 707 de obiective care vor beneficia de reparaţie. La fel ca şi în anul precedent, prioritate va fi acordată drumurilor de acces spre școli, centre medicale și alte obiecte sociale”, a precizat Vasile Botnari.
Fondul Rutier pentru anul 2015 va fi de 1 miliard 523 mln 748 mii lei, în creştere cu 159,5 milioane de lei faţă de anul trecut.
Dina Roșca