Consum fraudulos de gaze pe parcursul a mai multor ani – depistat de către controlorii companiei de distribuție a gazelor „Ialoveni-gaz”
Racordarea ilegală la rețeaua de distribuție a gazelor, care nu numai că s-a soldat cu consum fraudulos de gaze pe parcursul a mai multor ani, dar putea duce și la detonări, distrugeri și pierderi umane, a fost depistată de către controlorii companiei de distribuție a gazelor „Ialoveni-gaz” la una dintre gospodăriile private din centrul raional Ialoveni, informează PROVINCIAL.
“După cum a arătat verificarea, racordarea s-a făcut folosind un furtun flexibil de gaz, ocolind contorul, fiind ascuns în peretele casei respective.
Proprietarii acestei gospodării vor fi facturați pe baza metodei paușale a consumului de gaze naturale pentru ultimul an și, în plus, despre incident vor fi anunțați și oamenii legii”, spune Ialoveni-gaz.
Totodată, grupul de companii „Moldovagaz” va continua să inspecteze în mod constant astfel de obiecte și îndeamnă proprietarii să se abțină de la consumul ilegal de gaze naturale, care nu numai că provoacă pierderi financiare semnificative întreprinderii, ci și implică consecințe imprevizibile pentru siguranța oamenilor.
Cristina Pendea