În după amiaza zilei pompierii au fost solicitați să intervină la lichidarea unui incendiu care s-a produs într-un bloc de locuit din capitală. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la 12:24 minute.
Potrivit informațiilor un apartament de la etajul 4 a fost cuprins de flăcări într-un bloc de locuit pe bulevardul Moscovei 10/2 din municipiul Chișinău. Pentru stingerea arderii la fața locului au fost îndreptate 4 autospeciale de intervenție.
Angajații IGSU au evacuat mai multe persoane din apartamentele vecine pentru evitarea intoxicării acestora cu produsele de ardere. Datorită intervenției operative arderea a fost localizată către ora 12:43, iar incendiul a fost lichidat complet la ora 12:54.
Potrivit IGSU, focul a distrus mai multe bunuri materiale păstrate la balcon și din bucătăria apartamentului cu două camere, iar pompierii au reușit să salveze o pisică din locuința afectată.
Totodată, o femeie de 81 de ani, care a ieșit în scara în timpul incendiului a primit o intoxicație ușoară cu produsele de ardere, fiind preluată de medici la spital pentru îngrijiri necesare. Alte persoane nu au avut de suferit.
Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite.