Liga Aleșilor Locali a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a organizat un seminar de instruire a primarilor pentru scrierea și implementarea proiectelor investiționale, informează PROVINCIAL.
„La data de 22 martie 2022 a fost lansat apelul de proiect în cadrul programului național de finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), iar majoritatea primarilor își doresc sa aplice la fondul respectiv. Astfel este necesar ca toate proiectele investiționale să fie însoțite de documentația tehnică dar și să fie bine argumentate.
Prezenta primarilor la eveniment demonstrează ca comunitățile locale au perspectivă de dezvoltare, iar parteneriatele între autoritățile publice locale și centrale prin asemenea proiecte vor fi prietenoase orientate spre îmbunătățirea calității condițiilor de trai în localitățile noastre”, a comunicat deputatul Petru Frunze, președinte al Ligii.
Potrivit politicianului, guvernarea PAS nu va repartiza mijloacele financiare pentru investiții capitale în localități prin metode politice practicate de alte guvernări, fiecare comunitate are dreptul la dezvoltare indiferent de opțiunile politice ale primarului.
„Noi ne dorim sa avem primari care dispun de capacități necesare pentru implementarea proiectelor investiționale. Astfel performanța și calitatea primarilor va fi un indicator de bază în procesul de dezvoltare a localităților” – a subliniat el.
La eveniment au participat peste 150 primari, membrii Consiliului Ligii Aleșilor Locali PAS, dar și secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ana Mardare, care a oferit informații privind modalitatea de aplicare la programul de finanțare al FNDRL.
„Investiția în instruirea primarilor privind implementarea proiectelor investiționale este o investiție durabilă în dezvoltarea localităților”, a conchis Petru Frunze.
Cristina Gurez