Vicepremierul Andrei Spînu a întreprins o vizită de lucru la sudul Moldovei, unde a verificat cum decurg lucrările de renovare a drumului național M3 pe sectoarele Porumbrei-Cimișlia și drumul de ocolire a satului Slobozia Mare, informează PROVINCIAL.
Potrivit unui comunicat, ministrul a discutat cu antreprenorul și cu lucrătorii implicați în procesul reparația a drumului. ONUR Taahhut Tasimacilik Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S. din Turcia este compania care efectuează lucrările pe porțiunea de drum Porumbrei – Cimișlia. Proiectul de reabilitare în două faze prevede construcția a 19 km de drum nou cu 2 benzi de circulație.
Faza I presupune lucrări de terasament pe întreaga lățime a drumului, construcția sistemului de drenaj al apelor pluviale, așternerea îmbrăcămintei rutiere pentru 2 benzi de circulație și asigurarea conservării terasamentelor prevăzute pentru Faza II. Lucrările sunt în faza activă de lucru cu un procent de realizare de 74 la sută.
Referitor la reabilitarea drumului de ocolire a satului Slobozia Mare, acesta are un progres a lucrărilor de 72%. Drumul de ocolire are o lungime de 18,29 km. Lucrările sunt realizate de compania Metag Inșaat Ticaret A.Ș.
Termenul de finalizare al lucrărilor pe ambele drumuri este preconizat pentru luna august, anul curent.
Ministrul Andrei Spînu susține că va întreprinde regulat vizite în teritoriu la toate drumurile aflate în proces de construcție și reabilitare, cu scopul de a mobiliza și debloca proiectele care sunt tergiversate de mai mulți ani.