Consiliul Regional pentru Dezvoltare (CRD) Sud s-a reunit, la 23 martie 2022, în ședință ordinară. Membrii consiliului au ales o nouă conducere şi au aprobat mai multe decizii importante pentru evoluția proiectelor de dezvoltare regională în Regiunea de Dezvoltare Sud.
Potrivit ADR Sud, anunțându-se a fi deliberativă, dată fiind prezența a 26 de membri ai CRD Sud, ședința a fost prezidată de către Nicolae Gorban, președinte al CRD Sud, care a dat start lucrărilor forului regional, enunțând principalele obiective și supunând votului ordinea de zi a ședinței.
Cu votul majorității membrilor CRD Sud prezenți, ordinea de zi a fost aprobată și, astfel, membrii forului regional au purces, în albie legală, la examinarea chestiunilor din ordinea de zi.
Prima chestiune de pe agendă a fost cea cu privire la alegerea președintelui și vicepreședintelui Consiliului Regional pentru Dezvoltare Sud.
Având în vedere că, în conformitate cu p.14 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Regional pentru Dezvoltare Sud, aprobat la 27 noiembrie 2020, președintele și vicepreședintele CRD Sud își exercită mandatul pentru un termen de 1 an de zile, și ținând cont de faptul că, în data de 26 ianuarie 2022, au expirat mandatele președintelui și al vicepreședintelui în exercițiu, pentru asigurarea funcționalității CRD Sud s-a purces la alegerea noii conduceri a forului regional. Astfel, după o coordonare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a candidaturilor, cu votul majorității membrilor săi, CRD Sud l-a ales în funcția de președinte pe dl Mihail Olărescu, președintele raionului Cimișlia, iar în funcția de vicepreședinte – pe dl Marcel Cenușa, preşedintele raionului Cahul.
În cadrul aceleiași ședințe, membrii CRD Sud au luat act de informația privind Planul anual de finanțare a proiectelor prioritare de dezvoltare regională din Documentul Unic de Program (DUP) 2022-2024, prezentată de Ion Pînzari, director interimar al ADR Sud.
De asemenea, membrii CRD Sud au fost informați despre Concursul de proiecte pentru dezvoltare locală, desfășurat în cadrul Programului național de dezvoltare locală „Satul European”, lansat la 21 martie a.c. de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) în parteneriat cu Agențiile de Dezvoltare Regională.
În această ordine de idei, Igor Malai, șeful Direcției Politici de dezvoltare regională din cadrul MIDR, a oferit mai multe detalii relevante privind modul și condițiile de participare la Concurs, îndemnând autoritățile publice locale din Regiunea de Dezvoltare Sud să depună eforturi susținute pentru a accesa aceste fonduri cu destinație specială pentru dezvoltarea durabilă a localităților și asigurarea accesului cetățenilor la servicii publice de calitate.
Tot astăzi, 23 martie 2022, membrii CRD Sud au aprobat Programul Operațional Regional (POR) Sud pentru anii 2022-2024 și Planul anual de acțiuni privind implementarea acestui document de importanță strategică pentru dezvoltarea Regiunii de Dezvoltare Sud, documente care au fost prezentate cu lux de amănunte în cadrul forului regional de către Irina Coroian, specialistă a Secției planificare și cooperare regională din componența ADR Sud.
O altă decizie importantă, adoptată în cadrul ședinței ordinare a CRD Sud, a fost cea cu privire la aprobarea Planului de activitate al Agenției de Dezvoltare Regională Sud pentru anul curent.