Prin sentința Judecătoriei Ungheni din 15 martie 2022, un bărbat, locuitor a unui sat din raionul Ungheni a fost condamnat la 13 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, pentru săvârșirea infracțiunii de omor intenționat (art.145 alin.(1) din Codul penal), a unui consătean de al său.
Acuzatorii de stat din cadrul Procuraturii raionului Ungheni au administrat suficiente probe care confirmă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate.
Astfel, potrivit probelor acumulate, bărbatul vizat este învinuit de faptul că, în noaptea de 25 spre 26 aprilie 2021, aflând-se într-un sat din raionul Ungheni, la domiciliul unui consătean de-al său, ambii fiind în stare de ebrietate alcoolică, s-a inițiat un conflict între ei, în cadrul căruia, victima i-a aplicat o lovitură în regiunea feței cu un obiect dur contondent neidentificat.
La rândul său, inculpatul fiind deranjat de comportamentul violent al consăteanului său, urmărind scopul de a se răzbuna, i-a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul în regiunea feței, în rezultatul căreia ultimul a căzut jos la podea.
După care, inculpatul profitând că victima se află la podea și că era în imposibilitate de a se apăra, intenționat, i-a aplicat trei lovituri cu muchia unui topor, ce-l avea cu sine în regiunea capului și câteva lovituri cu muchia părții de jos a unei găleți metalice, ce se afla în odaia respectivă.
În rezultatul acțiunilor violente, victimei i-a fost cauzat traumatism cranio-cerebral deschis, care se califică ca vătămări corporale grave periculoase pentru viață, care au produs decesul acestuia.
Menționăm că, pe tot parcursul judecării cauzei penale, inculpatul a pledat ca fiind nevinovat în săvârșirea infracțiunii incriminate.
Mai mult ca atât, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale pe caz, cât și judecării cauzei penale, inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, măsură care a fost menținută și de către instanța de judecată, până când sentința va deveni definitivă.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Ungheni.