În scopul respectării necondiţionate a prevederilor Regulamentului circulaţiei rutiere și altor acte normative, începînd cu data de 29 mai, curent, Inspectoratul Național de Patrulare în comun cu angajații Misiunii EUBAM au demarat mai multe acțiuni de verificare a vehiculelor cu numere străine conform cerinţelor, reglementărilor tehnice şi standardelor naționale și internaționale.
Astfel, de la începutul operațiunii, echipele mobile au documentat 913 de contravenții în acest sens. Cel mai frecvent, șoferii au exploatat vehiculele:
-reutilate fără autorizaţia de rigoare, cu defecte tehnice în sistemul de frînare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare sau alte defecte tehnice interzisă prin regulile de circulaţie rutieră – 528 de contravenții;
-cu încălcarea regulilor de înmatriculare, înregistrare de stat sau de revizie tehnică – 325 de contravenții;
-cu încălcarea regulilor vamale (vinieta) – 60 de cazuri.
În acest context, în scopul reducerii numărului accidentelor rutiere cu implicarea vehiculelor înmatriculate în alte state, Inspectoratul Național de Patrulare recomandă conducătorilor auto să asigure exploatarea acestora conform cerinţelor tehnice, standardelor în vigoare şi reglementărilor ecologice.
La fel, să conducă unitățile de transport cu maximă prudență, evitînd șofatul în stare de ebrietate alcoolică sau stare de sănătate nesatisfăcătoare.
Diana Munteanu