Două persoane au fost scoase de pompieri de sub dărâmăturile unei case de locuit, după ce o explozie s-a produs într-o locuință de pe strada Mircea cel Bătrân nr.35 din municipiul Cahul. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în dimineața zilei de 21 martie la ora 3:55.
La fața locului au fost îndreptate 3 echipe de salvatori și pompieri din sudul țării. Ajunși la destinație angajații IGSU au stabilit că în urma deflagrației, o casă de locuit cu suprafața de 96 metri pătrați este totalmente distrusă, iar sub dărâmăturile acesteia se află două persoane.
Pompierii au reușit să salveze o femeie în vârstă de 72 de ani, care a fost scoasă de sub dărâmături în stare de șoc, dar și un bărbat în vârstă de 57 de ani care în urma exploziei s-a ales cu arsuri de gradul II și III. Ambii proprietari au fost internați în spitalul raional.
Potrivit primelor investigații, se presupune că explozia s-ar fi produs în urma scurgerii de gaze naturale de la un cazan.
Toate circumstanțele urmează a fi cercetate de specialiști pentru stabilirea cauzei exacte a deflagrației.
În urma exploziei a fost complet afectată locuința, dar și unele elemente constructive ale locuințelor din preajmă.
Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 277 situații de risc.