Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și a PS Ambrozie, Episcop de Bogorodsk, într-un extraordinar și prompt gest de solidaritate și iubire de aproapele, mai multe comunități ortodoxe și organizații social-caritabile moldovenești din Italia s-au mobilizat exemplar și au transmis ajutoare umanitare refugiaților ucraineni aflați în țara noastră.
Printre acestea au fost:
- Mănăstirea „Sf. Ierarh Luca” din or. Bologna;
- Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din or. Padova;
- Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din or. Marghera;
- Parohia „Sf. Ierarh Vasile cel Mare” din or. Bologna;
- Parohia Macerata, și altele.
Astfel, câteva tone de ajutoare umanitare formate din alimente, produse de igienă și de strictă necesitate, au fost distribuite de către mai multe instituții social-filantropice ale Mitropoliei Moldovei, în cadrul a multiple acțiuni filantropice coordonate de către Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM:
- Centrul Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți”, patronat de ÎPS Mitropolit Vladimir;
- Centrul de Caritate „Preoteasa Irina Cij”;
- Centrul Ortodox de Caritate din Moldova.
De ajutoarele umanitare au beneficiat sute de familii de refugiați ucraineni, adulți și copii, aflați pe teritoriul țării noastre.
Totodată, două microbuze cu ajutoare umanitare, care au constat în: medicamente, produse alimentare și igienice, haine, încălțăminte, albituri, plăpumi, perne, și altele, au fost transmise de către Președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM, Dl Serghei Crudu, Eparhiei de Odesa (Ucraina), care organizează în această perioadă mai multe acțiuni de susținere și ajutorare a refugiaților.
“Aducem sincere mulțumiri tuturor ostenitorilor și binefăcătorilor din cuprinsul Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova și din afara granițelor, care se implică activ în aceste zile în ajutorarea semenilor noștri veniți din Ucraina.
Cei care doresc să se alăture acțiunilor umanitare organizate în sprijinul refugiaților, sunt îndemnați să telefoneze la numărul: +373 67 223 981”, spune Mitropolia.