La data de 21 iunie curent, Ministerul Culturii al Republicii Moldova organizează ZIUA IEI, ediţia 2015, eveniment ce se desfășoară sub înaltul patronaj al Primei Doamne Margareta Timofti. Ceremonia de deschidere va avea loc la ora 11:00, în incinta Centrului Internaţional de Expoziţii „Moldexpo”, str. Ghioceilor, 1, pavilionul 2.
Evenimentul consacrat Zilei Iei are drept scop promovarea iei – cămașă care face parte din portul național și rămâne a fi un adevărat patrimoniu cultural.
Ia este mesajul strămoșilor noștri, fiecare element al ei – încrețul, altița, râurile sânt mesaje din trecut care aduc spre noi experiența de secole a înaintemergătorilor noștri, mesaje cifrate care așteaptă sa fie cunoscute de către fiecare dintre noi. În cadrul sărbătorii vor fi expuse ii şi costume tradiţionale din Republica Moldova şi România – adevărate valori din patrimoniul muzeal, precum şi din colecţii private. Colecţionarii vor povesti istoria costumelor, dar şi vor descifra semnificaţia simbolurilor cusute. În cadrul evenimentului, Ia va fi prezentată din mai multe aspecte, astfel fiind evidenţiate particularitățile şi frumusețea portului nostru tradiţional:
Ia din patrimoniu – costume din colecţia Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei şi a muzeelor de istorie şi etnografie din Edineţ, Soroca, Ungheni, Cahul;
Ia din cufăr – costume din lăzile de zestre ale unor personalităţi marcante;
Ia ambasador – ambasadoare şi soţii de ambasadori acreditaţi în Republica Moldova vor purta ii create recent, prezentând cămaşa tradiţională drept un adevărat ambasador al Moldovei în lume;
Poartă ie, coase ie – ii care au învins timpul şi uitarea, datorită unor femei care şi-au întrecut propriile limite şi le-au adus la viața. Ii pe care şi muzeele şi-ar dori să le aibă, ele fiind declarate “ieșite din uz” şi “pierdute” de către specialişti – dar au fost reconstituite în cadrul comunităţii Semne Cusute, care militează pentru ca femeile să îşi coase ia cu mâna lor;
Ia pictată – expoziţia personală a artistului plastic Vladimir Palamarciuc.
Pe întreaga durată a evenimentului vor evolua artişti profesionişti, colective folclorice, oaspeţii având posibilitatea să participe la diverse ateliere de creaţie, să viziteze un târg de artizanat, dar şi să savureze diversitatea bucătăriei tradiţionale.
Dina Roșca