S.A. „Moldovagaz” anunță că, volumul consumului de gaze naturale în luna februarie curent a constituit 136,9 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 26,2 % mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021. Totodată, fața de luna ianuarie 2022 acest indicator a scăzut cu 50,8 milioane de metri cubi sau circa 27,1%, transmite PROVINCIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, consumatorii casnici, până la data de 28 februarie 2022, au plătit 92.2% din sumele facturate, ceea ce este cu 2,6 puncte procentuale mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2021. În cazul consumatorilor noncasnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 97,1%, cu o creștere de 3 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,7%, ceea ce este cu 0,1 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
„În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 6 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 19,7 mii lei. Totodată, față de 19 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate”, se mai spune în comunicat.
Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 28 februarie 2022 a atins cifra de 2,558 miliarde de lei și acoperă 96% din volumul furnizat.
Doina Buruiană