Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței de azi, suspendarea executării hotărârilor cu privire la organizarea alegerilor locale noi din 15 mai 2022 în mai multe localități din țară. Decizia a fost adoptată drept urmare declarării de către Parlamentul Republicii Moldova a stării de urgență pentru 60 de zile, începând cu 24 februarie curent, informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat de presă.
Reamintim că CEC stabilise anterior desfășurarea, pe 15 mai 2022, a alegerilor locale noi pentru 10 localități din țară: comuna Ghetlova, raionul Orhei; comuna Horodiște, raionul Rezina; satul Zastânca, raionul Soroca; satul Moara de Piatră, raionul Drochia; satul Tătărești, raionul Strășeni; satul Glinjeni, raionul Fălești; satul Păulești, raionul Călărași; comuna Alexăndrești și satul Zăicani, raionul Râșcani și satul Hagimus, raionul Căușeni. Totodată, în această zi, urma să fie aleasă și noua componență a Consiliului comunal Lozova din raionul Strășeni.
Imediat după ridicarea stării de urgență sau după modificarea hotărârii Parlamentului prin care a fost instituită starea de urgență, Comisia Electorală Centrală va stabili o altă dată pentru organizarea scrutinului în localitățile vizate.