În raionul Orhei a fost activat mecanismul Centrelor de Plasament cu statut oficial, conectate la bugetul de Stat. Ca urmare, Centrul de Plasament pentru copii din satul Peresecina, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Familiei Orhei, a devenit oficial Centru de Plasament Temporar destinat persoanelor refugiate din Ucraina. Acesta a obținut noul statut temporar drept urmare a demersurilor DGASPF din cadrul Consiliului Raional Orhei prin care s-a confirmat capacitatea raionului Orhei de a primi temporar familiile refugiaților ucraineni aflate în situație de criză.
Astfel, din cele două locații identificate anterior, Agenția Națională de Asistență Socială a emis un Ordin prin care au aprobat cererea DGASPF Orhei de a crea un Centru de Plasament Temporar destinat refugiaților ucraineni cu capacitatea de a găzdui un număr maxim de 12 maturi și 8 copii.
Potrivit doamnei Gabriela Mînzătean, șefa Direcției Generale Asistență Socială și Protecție a Familiei din cadrul Consiliului Raional Orhei, Centrul este dotat cu camere de joc pentru copii, sală multimedia și ateliere de creație pentru copii. Pentru cei maturi au fost aduse adăugător saltele, iar produsele alimentare și de igienă au fost procurate din donația făcută de Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu“ din Orhei, unde la inițiativa elevilor și profesorilor s-au adunat în acest sens circa zece mii lei.
“Cei 19 angajați ai Centrului au fost instruiți adăugător, conform noilor condiții în care își vor desfășura activitatea. Administrația Centrului a adat asigurări că fiecare refugiat din statul vecin va beneficia de o abordare profesionistă din partea personalului calificat și instruit de care dispune Centrul de Plasament Peresecina.
În cazul în care locurile oferite de Centrul de plasament din satul Peresecina nu vor fi suficiente, un nou Centru de Plasament va fi deschis cu aprobarea ANAS pe teritoriul Spitalului Raional Orhei. Iar persoanele refugiate vor primi și în acest caz consiliere necesară și susținere profesionistă”, comunică Consiliul raional Orhei.
Totodată, menționăm că sunt identificate și alte obiective de stat care au capacitatea de cazare mai mare.
“Consiliul Raional Orhei a desemnat-o pe doamna Gabriela Mînzătean șef al DGASPF Orhei, persoană de contact pentru a gestiona relația cu Centrele de plasament din raion, iar în caz de necesitate, doamna Gabriela Mînzătean poate fi apelată la următorul număr de telefon: +37378226451”, conchide administrația.