Astăzi a avut loc o nouă ședință a Comisiei Situații Excepționale (CSE), în cadrul căreia au fost luate anumite decizii, transmite PROVINCIAL.
Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a spus că una dintre decizii este exceptarea de la prevederile standard la angajarea străinilor pentru cetățenii Ucrainei.
„Nu este nevoie de a merge la Biroul Migrație și Azil pentru a se angaja în câmpul muncii. Noi deja am primit oferte de angajare de la agenții economici pentru refugiați. În 5 zile, agentul va notifica BMA în privința faptului că are drept angajat un cetățean ucrainean.
S-au aprobat și excepții pentru bănci la deschiderea conturilor pentru refugiați, care au devenit mai simple. Vor fi deschise și carduri cu proceduri simplificate.
Ministerul Finanțelor vine cu o derogare de la Codul fiscal pentru agenții economici care au făcut donații pentru refugiați”, a spus Sergiu Gaibu.
Cristina Parfeni