Președintele Maia Sandu a susținut un briefing de presă, în cadrul căruia a mulțumit autorităților responsabile și voluntarilor pentru sprijinul oferit refugiaților ucraineni. Totodată, a vorbit despre necesitatea integrării europene a Republicii Moldova, transmite PROVINCIAL.
„Războiul din Ucraina a dus mai multă instabilitate și incertitudine în viața noastră. Din primele clipe Moldova a îndemnat la pace, iar oamenii s-au mobilizat pentru a da o mână de ajutor cetățenilor din țara vecină. Țara noastră și-a deschis hotarele pentru zeci de miii de persoane, care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele și să se refugieze peste hotare. Oferim ajutor și altor cetățeni care vor să plece din Ucraina. Până în acest moment, peste 70 mii de ucraineni au intrat pe teritoriul Republici Moldova”, a declarat Maia Sandu.
Șeful statului a amintit că, în acest trecut, a vizitat câteva locuri de trecere a frontierei din nordul țării, unde a discutat cu oamenii care fug de război.
„Majoritatea sunt femei cu copii, obosite, speriate de ceea ce au lăsat în urmă. Le-am spus că sunt în siguranță în Republica Moldova, că îi vom găzdui atâta timp cât va fi nevoie. Tragedia lor este și tragedia noastră”, a spus Președintele.
În cadrul briefingului, Maia Sandu a mulțumit autorităților responsabile de monitorizarea fluxului de refugiați, voluntarilor pentru sprijinul oferit refugiaților, precum și diplomaților care au rămas la datorie în condiții de risc sporit.
„În aceste zile țara noastră a dat dovadă de o mobilizare exemplară, pentru a ajuta refugiații ajunși în țara noastră. Donațiile continuă să vină pe conturile deschise, iar acești bani sunt utilizați pentru a asigura refugiații cu cele necesare”, a subliniat Șeful statului.
În această perioadă, Maia Sandu comunică activ cu partenerii externi.
„Comunitatea internațională apreciază mult efortul umanitar al țării noastre și este pregătită să ne ajute în acest efort. Interlocutorii mei au reconfirmat sprijinul lor pentru integritatea teritorială a Ucrainei și cea a Republicii Moldova. Partenerii susțin dreptul nostru de a ne decide singuri soarta și de a avansa pe calea integrării europene. Le-am comunicat că în această perioadă complicată pentru Republica Moldova, integrarea europeană este garanția cea mai importantă că țara noastră va rămâne parte a lumii libere, în care drepturile omului sunt prețuite și respectate și calea cea mai sigură către îmbunătățirea substanțială a condițiilor de viață a cetățenilor noștri. Anume în aceste momente, accelerarea procesului integrării europene este mai importantă ca niciodată pentru noi. Noi vom eforturile de a ancora Republica Moldova în spațiul valoric european”, a conchis Președintele.
Doina Buruiană