Delegația poloneză, care a avut o vizită în municipiul Soroca la începutul acestui an, a revenit. De această dată, potențialii investitori au venit cu propuneri concrete pentru a iniția o afacere în cadrul Subzonei Economice Libere „Ungheni -Business”.
Investitorii s-au interesat de clădirea nefinisată, care era preconizată pentru Uzina de utilaj geofizic şi de foraj.
Primarul Lilia Pilipețchi a salutat inițiativa investitorilor și a menționat că primăria este deschisă pentru orice colaborare, care ar duce la crearea locurilor de muncă pentru soroceni, pentru că acesta este unul din obiectivele de bază din activitatea primarului.
Compania poloneză se ocupă de producerea lanțurilor pentru fixarea utilajului în mine.