La 16 februarie curent, conducerea raionului Strășeni a primit în vizită de lucru și schimb de experiență profesională delegația Consiliului raional Ialoveni, având în componență vicepreședintele raionului responsabil de domeniile educație și cultură, Galina Tonu, șeful Secției Cultură, Diana Josu-Braniste, împreună cu colegii de secție, informează PROVINCIAL.
Potrivit autorităților raionale, în cadrul acestei vizite au fost puse în discuție mai multe teme și idei privind organizarea și funcționarea secțiilor cultură și a centrelor de tineret, precum și posibilitatea încheierii unui acord de colaborare între consiliile raionale în domeniile de competență.
Președinte raionului Strășeni, Viorel Jardan, a salutat intenția de colaborare și schimb de bune practici, mulțumind colegilor din cadrul Consiliului raional Ialoveni pentru deschidere.
Cristina Pendea