O echipă mobilă formată din inspectori ai INP și angajați ai IP Fălești au fost sesizați, precum că, careva indivizi, au aplicat forța fizică asupra unui taximetrist și încearcă să-l deposedeze de automobilul de model „DAEWOO NEXIA” .
Incidentul a avut loc în noaptea de sîmbătă spre duminică, pe traseu, spre direcția de deplasare Bălți, în apropiere de localitatea Mărăndeni.
Astfel, trei persoane, printre care și o tînără, cu vîrste cuprinse între 22 și respectiv 26 de ani, au solicitat serviciile unui taximetrist din satul Vărvăreuca, r-ul Florești spre satul Hiliuți, Fălești. Pe traseu, aceștia au stopat mașina pe motiv că nu doresc să mai continuie deplasarea. Tînăra a părăsit autovehiculul, iar unul dintre indivizi i-a aplicat șoferului cîteva lovituri cu pumnii în regiunea feții. Între timp celălalt pasager, cu centura de siguranță încerca să-l asfixieze pe conducătorul auto cu scopul de a-l deposeda de automobil și de alte bunuri de valoare. Șoferul a opus rezistență, astfel încît a reușit să iasă din autovehicul, stopînd o unitate de transport ce se deplasa spre direcția Bălți și imediat a sesizat poliția.
Urmare a acțiunilor de căutare și cercetare a împrejurimilor, întreprinse de către polițiști, cei doi agresori au fost depistați în tufisurile de pe malul unui iaz, din imediata apropiere. Asupra unuia din ei, forțele de ordine au depistat cheile de la automobilul care intenționau să-l sustragă. Ambii au fost escortați la IP Fălești pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea unei decizii legale.
Pe numele făptașilor a fost inițiată o anchetă pentru comiterea unui ”Jaf”, pentru care legea penală a Republicii Moldova prevede o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 4000 la 10000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de la 2 la 5 ani.
Elena Ivanov