Conform programului de lucru, la 10 februarie curent, a avut loc ședința Comisiei pentru evaluarea demersurilor de acordare a mijloacelor financiare din fondul de rezervă a bugetului raional.
Potrivit autorităților raionale, membrii Comisiei au avut de examinat cele 69 dosare depuse de la începutul anului curent de către cetățenii raionului cu solicitarea ajutorului financiar. Din numărul total de cereri, susținere materială s-a hotărât a fi acordată pentru 60 persoane (suma propusă în dependență de gravitatea cazului). Refuzate au fost 8 cereri, majoritatea din motivul că nu corespund prevederilor Regulamentului de repartizare a fondului de rezervă, 1 cerere s-a decis a fi supusă suplimentar examinării.
Propunerile Comisiei urmează a fi examinate la ședințele comisiilor consultative de specialitate și la ședința Consiliului raional din 24 februarie curent.
Dina Roșca