Astăzi a fost semnat Acordul de predare-primire a Parcului fotovoltaic de 2,8 MW, construit în raionul Criuleni, cu sprijinul Guvernului Chinei. Documentul a fost semnat de viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, și ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, Yan Wenbin.
Potrivit unui comunicat, parcul cu o suprafață de 8 hectare are instalate 7 400 de panouri fotovoltaice și 16 invertoare. Valoare totală a proiectului este de 4 milioane euro.
Centrala electrică va permite generarea unei cantități de energie electrică de peste 3 milioane kWh pe an și va putea acoperi cererea de energie electrică a instituțiilor publice din raionul Criuleni – spitale, școli, grădinițe, clădiri administrative și va contribui la reducerea emisiilor de bioxid de carbon cu peste o mie de tone CO2 anual.
Mai mult, parcul fotovoltaic va aduce beneficii directe cetățenilor din raionul Criuleni, prin crearea locurilor noi de muncă iar energia produsă de panourile fotovoltaice va fi comercializată, și în funcție de tariful care va fi negociat, bugetul raional va fi suplinit cu circa 3-5 milioane de lei pe an.