Primăria municipiului Hâncești a făcut tot posibilul ca municipiul Hânceşti să dispună de transport public, achiziţionând patru microbuze, care în curând vor fi puse pe rută, informează PROVINCIAL.
Astfel, potrivit unui comunicat, unităţile de transport au fost deja luate la evidenţă, le-a fost întocmit paşaport tehnic, asigurare, fiindu-le atribuite numere de înmatriculare, dar mai urmează şi alte proceduri, cum ar fi desfăşurarea concursului de prestarea serviciilor de călători, pregătirea pachetului de acte către Agenţia Naţională de Transport Auto pentru primirea licenţei de prestare a serviciilor auto. Această procedură, ce necesită timp, trebuie respectată întocmai, conform legislaţiei, pentru a nu fi contestată ulterior.
„Ştim că aşteptaţi cu nerăbdare punerea în circuit a microbuzelor şi ne cerem scuze pentru că perfectarea actelor durează mai mult decât ne-am fi dorit. Mulţumim pentru răbdare şi înţelegere!”, menționează Primăria.
Cristina Pendea