Pretura sectorului Ciocana și Primăria municipiului Piatra-Neamț au stabilit relații de colaborare. Acestea vor contribui la dezvoltarea reciprocă prin cooperarea pe multiple domenii de interese comun, în beneficiul comunităților la nivelul celor două municipalități.
Astfel, luni, 24 ianuarie curent, de către Consiliul local al municipiului Piatra Neamț a fost adoptată declarația de înfrățire între municipiile Chișinău și Piatra Neamț. La ședința solemnă, desfășurată în format mixt și online, au participat Primarul Piatra Neamț, Andrei Carabelea, consilieri locali, Pretorul sectorului Ciocana Sinilga Școlnic și reprezentanții preturii de sector.
Printre prioritățile stabilite în Acord se înscrie susținerea inițiativelor orientate în scopul consolidării relațiilor economice, atragerea fondurilor europene de dezvoltare, precum și facilitarea schimbului de experiență și de bune practici între grupuri de funcționari publici, primari, consilieri și personalul de specialitate din cadrul celor două primării.
Acordul de înfrățire urmează a fi aprobat și de Consiliul Municipal Chișinău.