Odată cu luna decembrie și perioada când magia sărbătorilor de iarnă începe să bată pe ușile sufletelor noastre, o inițiativă frumoasă a fost lansată de către Direcția cultură, tineret, sport și turism Ștefan Vodă, în parteneriat cu Echipa de Voluntari Oamenii Ștefan Vodă. Astfel au și început colectările de resurse pentru campania “Moș Crăciun mai tânăr ca niciodată”, beneficiari finali a căreia au fost tinerii cu dizabilități în vârsta de 14 – 35 ani din raionul Ștefan Vodă. Doritorii voluntari au donat: produse alimentare, produse de igienă, haine, încălțăminte, rechizite școlare, dulciuri, etc. Donațiile au fost ambalate frumos și livrate beneficiarilor după necesitățile lor, informează PROVINCIAL.
Potrivit autorităților raionale, perioada de colectare a fost cuprinsă între 01 – 31 decembrie 2021, timp în care s-a promovat activ campania și posibilitatea de a dona pentru ajutorul aproapelui, perioada când organizatorii au încercat să bată la inimile a zeci de oameni pentru a veni și ei cu un suport pentru cei care cu atâta dragoste în suflet așteaptă ca cinevă să le pășească pragul.
Pentru a duce bucuria și a crea clipe de fericire beneficiarilor Campaniei, organizatorii au luat cu ei pe Moș Crăciun și Alba ca Zăpada, aceasta fiind surpriza cea mare, pe lângă darurile aduse. Campania de livrare a darurilor acumulate a durat 3 zile în care au fost vizitați 10 tineri din localitățile raionului: Golban Alexandru (Carahasani), Maricica Ceban (Căplani), Voiteac Luminiţa (Crocmaz), Eremenco Violin (Slobozia), Migaeş Lionid (Ștefănești), Slobozian Diana (Purcari), Vacula Artiom (Brezoaia), Bîtcă Marina (Popeasca).
În cadrul campaniei, în scopul identificării tinerilor, dar și pentru a putea să-i vizităm, să-i colindăm așa cum este primit, au fost implicați angajații caselor de cultură din sate, care contribuit considerabil la realizarea cu suces a Campaniei.
Astfel de acțiuni sunt benefice comunității umane, așa cum fiecare gest de bunătate este o motivație spre a consolida o societate pașnică, tolerantă, acolo unde fiecare om, indeferent de statut social, religie, dizabilitate, vârstă, ar vrea să trăiască. Unicitatea este un motiv de a fi mai buni și a veni în ajutorul aproapelui nostru.
Fiecare din noi se poate implica în crearea acestei lumi mai bune, iar un gest mic pe care-l facem azi, va fi numaidecât binele de care ne vom bucura peste ani. Vorba din bătrâni “Cine face lui îşi face, cine dă lui îşi dă”. Aceasta a fost lecția acțiunii.
Organizatorii Campaniei menționează că au rămas plăcut surprinși de mobilitatea frumoasă a cetățenilor. În același timp, îndemnând pe fiecare să fim cât mai receptivi la asemenea inițiative.