Viceprim-ministrul, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu împreună cu Directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan au desfășurat o vizită la S.A. „Hidroinpex”, care a produs și ansamblat recent 5 utilaje pentru răspândirea materialului antiderapant, informează PROVINCIAL cu referire la ASD.
Utilajele vor fi date în folosință pentru următoarele sectoare: Chişinău, Criuleni, Dubăsari, Anenii Noi, Râşcani.
„Încet, dar sigur, lucrurile merg în direcția cea bună. Trebuie să explorăm potenţialul pe care îl avem. Dacă se vor face mai multe echipamente în țară, se vor crea și locuri de muncă mai multe. Mulțumesc tuturor muncitorilor de la uzină, celor de la S.A. „Drumuri” şi directorului Î.S. „Administraţia de Stat a Drumurilor”, dl Sergiu Bejan pentru străduință”, a declarat Andrei Spînu.
Costul total al tehnicii este de 1 milion de lei.