În perioada 10 – 16 ianuarie 2022, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 735 de evenimente cu documentarea a 748 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– 74 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– 22 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 633 de contravenții privind privind încălcarea regimului de sănătate, circulației rutieră, de transporturi;
– patru cazuri de trafic ilicit de bunuri;
– două intervenții transfrontaliere SMURD.
Au fost declanșate 192 de consemne, dintre care nouă consemne pe Interpol și 183 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
În decursul săptămânii precedente 61 de cetăţeni străini, dar și 55 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 184 188 traversări, dintre care un număr mai mare s-a înregistrat pe sensul de ieșire din țară – 104 999 treceri. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 50 921 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 52% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 41 815 traversări persoane;
PTF Leușeni – 43 936 traversări persoane;
PTF Sculeni – 20 492 traversări persoane;
PTF comun Criva – 10 866 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 10 655 traversări persoane;
PTF Costești – 10 404 traversări persoane.
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), pe parcursul săptămânii trecute au înregistrat 2 202 apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.
La trecerea frontierei de stat, pe sensul de intrare în Moldova, au fost completate 8 691 de fișe epidemiologice individuale. La controlul trecerii frontierei nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoree, tuse seacă).