În cadrul unui interviu acordat www.oficial.md, Alec Ignat, Director general al SA „Tirex-Petrol”, a vorbit despre priorităţile companiei în 2022.
O: Dle Ignat, cu ce gânduri începeţi anul 2022?
A.I.: Cu gânduri optimiste, or în acest an urmează să avansăm în procesul de modernizare a staţiilor noastre, demarat încă acum doi ani. Este un proces important atât pentru noi, cât şi pentru clienţii noştri, care merită cele mai bune condiţii de deservire. Pentru noi comoditatea clienţilor este piatra de temelie ce stă la baza tuturor acţiunilor noastre. Conştientizăm perfect că cheia succesului rezidă inclusiv în loialitatea clienţilor, iar un client devine fidel doar dacă simte grijă faţă de sine, dacă vede că îl respecţi şi faci totul pentru comoditatea sa.
O: Dar, clientul deopotrivă este atras şi de calitatea produsului….
A.I.: Aveţi perfectă dreptate şi aici vroiam să ajung. Or, anul 2022 va trece pentru noi sub semnul calităţii şi al grijii faţă de clienţi. Şi până acum am pus calitatea în capul mesei, dar 2022 va fi un an cu totul deosebit din acest punct de vedere. În Moldova, din păcate, mult se vorbeşte despre calitate, dar prea puţin se face pentru asta. Mai mult ca atât, deseori, consumatorii, clienţii sunt induşi în eroare cu privire la calitatea unui sau altui produs. Nu o dată, în loc de calitate, oamenilor li se oferă doar iluzii. Mecanismele de verificare a calităţii nu sunt perfecte şi în unele situaţii clientul este impus să creadă pe cuvânt producătorul/comerciantul şi e bine dacă acesta e unul onest. Dacă nu e onest, atunci e clar că multlăudata calitate e doar o iluzie. Noi tot timpul am pus un accent aparte pe informarea obiectivă a clienţilor noştri şi pe corectitudine în relaţia cu ei. În 2022 vom mai face un pas în această direcţie şi din nou ne vom dovedi ataşamentul, respectul faţă de clienţi prin acţiuni concrete.
O: Ce aveţi în vedere? Aţi putea deschide parantezele?
A.I.: Nu aş vrea să anticipez şi să „compromit” surpriza pe care o pregătim clienţilor noştri. Nu a mai rămas mult timp până când vom putea anunţa oficial ceea ce pregătim. Cert este că surpriza va fi plăcută şi utilă celor ce-şi vor face plinul la staţiile noastre.
O: Este pentru compania Dvs. concurenţa un stimulent pentru a vă mişca mereu înainte, pentru a vă dezvolta?
A.I.: Într-o oarecare măsură, este. Însă numai dacă vorbim despre concurenţă sănătoasă, oficială. De exemplu, nu ai cum să concurezi cu cei care activează în afara cadrului legal. Nu este un secret că Moldova se confruntă cu astfel de fenomene ca şi contrabanda sau evaziunea fiscală. Cu cei ce apelează la astfel de metode, nu ai cum să concurezi. Or, preţul unui produs e dictat de economia de piaţă şi include toate cheltuielile aferente procesului de producere, transportare, impozitele etc. Cel ce evită aceste costuri, îşi poate permite să recurgă şi la dumping, dar şi la alte procedee ce-l avantajează. Evident, că aceasta nu e o concurenţă sănătoasă şi noi mizăm mult pe faptul că treptat, astfel de aşa-zişi comercianţi vor dispărea, iar toată economia în Republica Moldova va fi una oficială. Până la urmă, dacă va fi realizat acest obiectiv, vom avea de câştigat cu toţii: şi agenţii economici oneşti (care vor fi scutiţi de concurenţă neloială), şi statul (care va obţine mai multe impozite), şi cetăţenii (care vor beneficia direct sau indirect de respectivele impozite).
O: Aveţi careva aşteptări de la 2022 din acest punct de vedere?
A.I.: Văd o mare determinare din partea noii guvernări de a avansa în ceea ce ţine de depăşirea problemelor ce afectează dezvoltarea firească a economiei naţionale. Aceasta ne dă motive să fim optimişti şi în privinţa combaterii economiei tenebre, a concurenţei neloiale şi a altor manifestări şi fenomene negative. Urmează să vedem în ce măsură se va reuşi realizarea obiectivelor anunţate. Pentru că deseori apar impedimente atât de ordin obiectiv, cât şi subiectiv, care subminează bunele intenţii şi acţiunile îndreptate spre schimbarea stării de lucruri. Să sperăm că de data aceasta nu vor apărea astfel de impedimente.
O: În general, cum vedeţi rolul statului în raport cu economia naţională?
A.I.: Eu nu o dată am spus că sunt adeptul abordării ce presupune că statul nu trebuie să se implice în procesele economice propriu-zise. Statul, organele abilitate trebuie să creeze regulile de joc şi să vegheze ca acestea să fie respectate întocmai. Da, sunt situaţii în care rolul statului e ceva mai mare. Spre exemplu, când e vorba de gestionarea întreprinderilor de stat de importanţă strategică, pe care statul trebuie să le controleze reieşind din considerente ce ţin de securitatea naţională. În rest, implicarea statului în procesele economice trebuie să fie minimă.
O: Cum credeţi că va fi anul 2022 pentru economia naţională?
A.I.: Cu siguranţă, trebuie să fie anul recuperării economice şi a lichidării consecinţelor pandemiei de COVID-19. Pandemia încă nu a trecut, dar eu sunt optimist şi înclin să cred că economia naţională îşi va reveni în 2022. Cel puţin, situaţia va fi mult mai bună decât în precedenţii doi ani, care, de asemenea, au fost marcaţi de pandemie.
O: Cum a reuşit compania Dvs. să facă faţă pandemiei până acum şi ce planuri aveţi în acest sens pentru 2022?
A.I.: Din start, în contextul pandemiei, noi am declarat că sănătatea angajaţilor şi a clienţilor este o prioritate absolută pentru compania noastră şi am acţionat consecvent în acest sens. Aceeaşi prioritate o vom avea şi în 2022 şi vom întreprinde toate acţiunile necesare ca impactul pandemiei să fie unul minim.
Mihaela Rotari