Salariul mediu pentru angajații din domeniul construcțiilor va fi de 14.359 lei, cu 3.402 lei mai mult, față de anul 2021. Iar salariul minim a fost stabilit în mărime de 5.000 de lei, cu 1185 de lei mai mult decât salariul minim anterior, care era de 3.815 lei. Salariul se aplică pentru toți angajatorii și salariații din ramură, indiferent de apartenența la patronat și/sau sindicat.
Salariul a fost stabilit prin semnarea Acordului de Modificare a Convenției Colective în Ramura Construcțiilor pentru anii 2018 – 2022, astăzi, în ședința Comisiei de ramură pentru consultări și negocieri colective în domeniul construcțiilor.
Documentul a fost semnat de către vicepremierul Andrei Spînu și partenerii sociali: Federația Sindicatelor de Construcții și Industria Materialelor de Construcții „SINDICONS”, Federația Patronală a Constructorilor Drumarilor și a Producătorilor Materialelor de Construcție „CONDRUMAT” și Federația Patronatului din Construcții și Producerea Materialelor de Construcții „FPCPMC”.