În cadrul unui proiect de energie regenerabilă implementat cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE), Primăria Tohatin a instalat un sistem autonom de iluminat.
„Proiectul dat prevede instalarea a doi piloni cu instalație fotovoltaică. Instalația dată este complet autonomă și ea funcționează numai cu energia pe care o acumulează de la soare și o depozitează în acumulatoare. Ele sunt făcute cu un sistem foarte econom, au senzor de mișcare. În perioada când nu este nimeni lângă trecerea de pietoni ea stă la o lumină de serviciu care, cât de cât, luminează puțin trecerea și cum apare o persoană în apropiere se conectează lumina și se luminează trecerea de pietoni. Trecerea de pietoni era foarte periculoasă, pe timp de noapte, pe un traseu atât de intensiv circulat de transport era problematic de trecut traseul. Acum, el este iluminat pe timp de noapte de parcă ar fi zi.”, a menționat Vasile Frunză, specialist pe investiții externe și proiecte de dezvoltare, comuna Tohatin.
Costul proiectului implementat cu suportul AEE este de 250 de mii de lei, dintre care 200 de mii de lei au fost achitate de către fondurile europene prin intermediul Agenției de Eficiență Energetică și 50 de mii de lei au fost achitați de către primărie ca contribuție.
Notă: AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.