Primul Seed Forum pentru companiile inovatoare a avut loc la Chișinău
Postat: marți, mai 26, 2015 . În
Actual,
Fierbinte
Ministerul Economiei împreună cu Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a organizat primul Seed Forum la Chișinău. La eveniment a participa ministrul Economiei, Stephane Bride, directorul ODIMM, Iulia Iabanji, Steinar Korsmo, preşedinte al Seed Forum Global, Dimitrie Podoliev, preşedintele Fundaţiei Seed Forum Ucraina, reprezentanți a peste 50 de companii autohtone.
În discursul său de deschidere, Stephane Bride a salutat organizarea formului la Chișinău, menționând că acesta va constitui un punct de conexiune dintre antreprenorii inovativi și investitori.”Lansarea Seed Forum Moldova vine ca o confirmare că partenerii noștri de dezvoltare, și aici mă refer, în mod special, la cei de la Seed Forum Norvegia, au încredere în potențialul nostru și consideră că tinerii din Republica Moldova pot genera idei inovaționale, care pot fi utilizate la nivel regional și global. Mai mult, prin lansare Seed Forum Moldova, noi intrăm în familia celor peste 40 de state unde activează această rețea globală de fundații non-profit”, a afirmat ministrul Economiei.
La rândul său, Steinar Korsmo a spus că tinerii din Moldova sunt creativi, dar trebuie susținuți și promovați, iar evenimentul de astăzi este o platformă potrivită în acest scop.
Menționăm că lansarea Seed Forumurilor face parte din proiectul de asistență tehnică Access to Finance – ACCESS, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei, în baza Acordului de Parteneriat semnat, la de 7 aprilie 2015, între ODIMM şi Seed Forum Norway Stiftelsen.
Proiectul Access to Finance – ACCESS preconizează, pe parcursul a 2 ani, crearea unui iHUB în Chişinău, organizarea a 4 Conferinţe Seed Forum în Moldova, organizarea participarii a 8 companii din Moldova la Conferinţa Seed Forum Investors în străinătate, crearea unei Reţele de Business Angels în Republica Moldova.
Acceleratorul iHUB reprezintă un mediu de creştere a competitivităţii pentru companiile inovatoare cu potenţial de creştere, orientate spre internaţionalizare. În cadrul acestuia vor fi prestate servicii de acces la finanţe şi servicii de internaţionalizare pentru antreprenori. La etapa actuală echipa proiectului este în process de identificare a spaţiului necesar pentru constituirea iHUB Chişinău.
Elena Ivanov