11 antreprenoare din raioanele Nisporeni, Călărași, Leova, Dubăsari, UTA Găgăuzia și regiunea transnistreană au obținut granturi în valoare de până la 18.000 dolari SUA fiecare pentru lansarea sau dezvoltarea afacerilor prietenoase mediului și reziliente la schimbările climatice. Beneficiarele au fost selectate în cadrul unui concurs de granturi organizat de proiectul PNUD „Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor” cu asistența financiară a Suediei, la care au fost depuse 41 de idei de afaceri.
În următoarele 12 luni, antreprenoarele vor pune în aplicare sisteme solare fotovoltaice, cazane pe bază de biomasă, sisteme de tratare a apelor uzate la scară mică, sisteme de irigare eficiente din punct de vedere al resurselor și alte tehnologii necesare dezvoltării afacerilor rezistente la climă, în domenii precum ar fi eco-turismul, piscicultura, cultivarea legumelor și verdețurilor în sere și solarii, producerea și procesarea fructelor etc.
„Principala particularitate și valoare a proiectului, așa cum îl vedem noi, este interacțiunea dintre mai mulți actori, cum ar fi autoritățile publice locale, ONG-urile, întreprinderile și gospodăriile pentru crearea unui mediu favorabil pentru practicile reziliente la climă. Proiectul va continua să ofere sprijin și mentorat în îndeplinirea rolurilor părților interesate, în cel mai bun mod pozitiv”, a menționat Adam Amberg, Consilier/ Șef al Secției Cooperare pentru Dezvoltare din cadrul Ambasadei Suediei la Chișinău, în cadrul evenimentului de decernare a certificatelor de grant, desfășurat pe 22 decembrie 2021.
Pe lângă ajutorul financiar nerambursabil, antreprenoarele selectate vor mai beneficia de activități de mentorat și instruiri gratuite, ceea ce le va permite nu doar să dezvolte afaceri durabile, dar și să-și sporească competitivitatea, capacitățile de producere și să creeze mai multe locuri de muncă, inclusiv pentru femei și persoane social-vulnerabile.
„În Moldova, femeile din mediul rural sunt de patru ori mai predispuse la sărăcia absolută, sunt subreprezentate în procesul de luare a deciziilor și sunt mai vulnerabile la schimbările climatice. Prin urmare, sunt necesare acțiuni specifice pentru a spori accesul femeilor la activități alternative de generare a veniturilor, precum și la cunoștințe și informații privind gestionarea rezilientă a resurselor naturale și agricole de care acestea depind. Proiectele selectate vor aduce beneficii tangibile, cum ar fi reziliența sporită a infrastructurii private și rezidențiale la schimbările climatice, oferirea de venituri suplimentare femeilor din mediul rural și demonstrarea practicilor de gestionare durabilă și eficientă a resurselor naturale și adaptare sistemică la schimbările climatice, cu potențial ridicat de replicare”, a declarat Andrea Cuzyova, Reprezentantă rezidentă adjunctă PNUD în Republica Moldova.
Galina Lefter din satul Sărata Nouă, raionul Leova, conduce o gospodărie țărănească specializată în cultivarea legumelor în seră. „Nu e an în care nu ne-am confruntat cu secetă, înghețuri sau alte condiții climaterice nefavorabile. Dacă n-am avea sera, cred că n-am mai reuși să cultivăm legume pentru vânzare. Însă, pentru ca această afacere să fie rentabilă, trebuie să investești în sisteme moderne de încălzire și ventilare, ceea ce noi, oamenii de la sat, nu ne permitem. De aceea, soțul a plecat la muncă în străinătate. Grantul câștigat mă va ajuta nu doar să cumpăr o centrală pe biomasă și să instalez un sistem economicos de încălzire și ventilare a serelor, dar și să-mi reintegrez familia. Soțul a hotărât să se întoarcă acasă și împreună să dezvoltăm această afacere, care este singura noastră sursă de existență. Așa o să putem oferi cumpărătorilor legume ecologice, proaspete și la preț bun, anul împrejur”.
Proiectul „Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor” contribuie la dezvoltarea durabilă și sporirea rezilienței la schimbările climatice a localităților din raioanele Nisporeni, Călărași, Basarabeasca, Leova, UTA Găgăuzia, zona de securitate și regiunea transnistreană prin abilitatea economică, socială și educațională a femeilor. Beneficiarii proiectului sunt ONG-urile de mediu, administrațiile publice locale, femeile antreprenoare, precum și femei cu activitate economică în gospodăriile casnice din raioanele-țintă, care vor fi susținute la identificarea, formularea, planificarea și implementarea inițiativelor de reducere a degradării mediului și de sporire a rezistenței la schimbările climatice la nivel local. Proiectul este implementat de PNUD în perioada 2020 – 2023, cu asistența financiară a Suediei.