Comisia Electorală Centrală atrage atenția asupra necesității de respectare și aplicare întocmai a legislației electorale, în parte ce ține de comportamentul concurenților electorali în perioada electorală.
La 14 aprilie curent au intrat în vigoare noile amendamente la Codul electoral, prin care se interzice concurenților electorali să implice sub orice formă persoanele care nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova în acțiunile de agitație electorală.
Cu regret, pe site-urile mai multor partide politice, precum și pe rețelele de socializare continuă să apară în publicitate electorală informații și imagini ce reprezintă instituții de stat sau autorități publice, atît din ţarăcîtşi de peste hotare, ori organizațiiinternaționale.
Remarcăm faptul că se interzice și combinarea de culori şi/sau sunete care invocă simboluri naţionale ale Republicii Moldova ori ale altui stat, utilizarea materialelor în care apar personalități istorice ale Republicii Moldova sau de peste hotare, simbolistica unor state străine sau organizații internaționale sau imaginea unor persoane oficiale străine.
În acest context, Comisia Electorală Centrală cheamă toți concurenții electorali să desfășoare o campanie electorală corectă, respectînd normele legislației electorale.
Elena Ivanov