Pe data de 23 mai, la Liceul” Mihai Eminescu” din orașul Edineț, s-a desfașurat Concursul Republican ”Securitatea la trafic înseamnă viață”, ediția 2015.
Concursul are drept scop reducerea numărului accidentelor rutiere cu implicarea copiilor, însușirea corectă a regulilor de circulație și verificarea nivelului de pregătire a elevilor la capitolul respectării normelor rutiere în calitatea lor de participanți la traficul rutier.
Astfel, opt echipe din diferite instituții de învățămînt din țară și-au demonstrat cunoștințele și capacitățile în domeniul siguranței rutiere.
Cîștigătorii acestei ediții sunt elevii liceului” Petre Ștefănucă” din raionul Ialoveni, care au demonstrat că sunt cei mai buni.
Astfel de activități motivează copiii să cunoască regulile de circulație și conduc la un comportament în trafic bazat pe principiile siguranței rutiere.
Conținutul programului de evaluare a echipei a fost coordonat de către Inspectoratul de Poliție Ialoveni, locotenentul de poliție Eugen Ursachi.
Sursa: ipialoveni.gov.md